Ilie Năstase (77 de ani) a făcut dezvăluiri despre întâlnirea pe care a avut-o cu Elena Ceaușescu în ani 70.
A jucat 18 ani pentru echipa de Cupa Davis a României, câştigând 109 meciuri. În 1970, Ilie Năstase a intrat în rândul celor 20 cei mai buni jucători de tenis din lume.
După una dintre finalele pierdute cu SUA, Ilie Năstase a fost acuzat că a „trântit” partida cu americanii.
„Asta este o mare tâmpenie că am vândut meciul. Dar Țiriac era supărat pe mine. Și avea dreptate. (Cum a reacționat Ceaușescu?) A respectat protocolul. Ne-a primit după finală, pe noi și pe americani.
Eu mi-am cerut scuze că nu pot să stau prea mult, am ciocnit un pahar și am plecat, că aveam avion spre Barcelona. Unde, la o săptămână distanță, aveam să-l bat pe Smith. Ca să vezi cum e viața!
(E adevărată povestea aia cu „Tovarășa” Elena Ceaușescu care v-a abordat atunci? Pare neverosimil) Da. Când să ies din sediul CC (n. red, Comitetul Central al PCR) era o femeie cu batic pe cap, stătea, așa, rezemată de un perete.
(Nu ați recunoscut-o?) Când m-am apropiat, da. „Măi flăcău, unde te grăbești așa? Ia vino să vorbim puțin!”. „Sărut mâna, doamnă!”
Eu îi răspund că am avion spre Barcelona. Uite, s-au auzit zvonuri că ai vândut meciul americanilor. Dar noi nu credem așa ceva. Tu du-te liniștit că n-o să-ți facă nimeni nimic‘”, a declarat Ilie Năstase într-un interviu pentru Gsp.
În toamna anului 1965 Ilie Năstase a participat la campionatele naționale ale României, unde l-a întâlnit în finală pe campionul en-titre, Ion Ţiriac, pe care l-a întrecut în patru seturi: 2-6, 6-4, 6-4, 6-1.
Cei doi mari sportivi ai țârii aveau să scrie o pagină de neuitat în istoria sportului românesc, reușind să joace de trei ori finala Cupei Davis (1969, 1971 şi 1972).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER